Erau stelute in genele ei...

My favourite kind of living :D. Nu, nu-s genul care sa mearga prin cluburi si sa danseze pana in zori sau sa se imbete pe unde apuca pentru ca asa e "cool". Pe mine ma multumeste o masa de lemn in jurul careia se aduna prieteni, muzica din categoria "oldies but goldies" si un shot de whiskey (well now, who`s counting ? :P).
Asa ca postu` asta o sa fie despre Irish Pub. Locul pierzaniei din fiecare vineri si sambata. Acolo unde curg rauri de Guinness, unde daca reusesti sa urci scarile zici ca ai prins un leprechaun de un picior, singurul loc de unde as duce-o si pe ciudata de mama, daca nu mi-ar fi atat de frica de infarctul pe care o sa-l faca vazand-o pe fiica-sa cu a treia bere.
Vedeti voi, atunci cand eram mica, mica si nu stiam cu ce se mananca iesitul in oras mai tarziu de 22, am deschis ochii pe barul asta. Si a fost o vreme ca un fel de traditie. Nu mai intreba nimeni, era deja stabilit ca "iesim pe afara" = "ne vedem in Irish la 20, ca dupa aia nu mai prindem masa". Si pe cuvantul meu de pionier ca au fost cele mai frumoase zile ale adolescentei mele. Nu pot sa-mi inchipui cum as fi evoluat eu, ca persoana, fara noptile petrecute in barul asta. Poate suna putin exagerat, dar asa e. Nu neaparat prin loc in sine, ci prin oamenii care se intalneau acolo, prin discutiile pe care le aveam si tot asa. Acolo am renuntat la prejudecati, acolo am intalnit iubiri, acolo am trait vise si dezamagiri. Acolo am cunoscut viata asa cum e, si cu bune si cu rele. De asta tin atat de mult la locul asta. Din cauza amintirilor, din cauza ca uneori imi place sa stau la bar, sa beau o bere si sa ma prefac ca am doar 18 ani si ca nimic din tot ce s-a intamplat de atunci nu e adevarat. Am un sentiment ciudat de continuitate, de siguranta, atunci cand intru si n-am cum sa nu gasesc o fata cunoscuta, I feel at home (oricat de ciudat suna ca ma simt ca acasa intr-un bar), it`s the first place I crash into when I feel lonely and confused.
Da, imi plac si alte baruri, nu-s fixista sa ies exclusiv acolo, dar in orice alt loc ma plictisesc dupa o vreme si tot acolo ajung. Weird, de Irish nu m-am plictisit niciodata (moments when I was "high up in the sky" and chasing dreams don`t account for). That has to say something.
Stiu ca lumea s-a schimbat, ca atmosfera nu mai e aceeasi, ca majoritatea prietenilor mei deja nu mai au barul asta pe lista de "meeting".. Asta e. Da, e inca ciudat sa intri acolo si sa nu-l vezi pe Floare la bar sau pe Razvan cu whiskey-ul lui scump care m-a surprins intotdeauna sau pe Sabin cu fata care ii descurajeaza pe multi. Inca incerc sa ma adaptez la chestiile astea. People change, places change, it`s normal. Doar ca pentru mine va ramane intotdeauna the most familiar place. I like to call it MY place.
Bineinteles, la tot ce am zis mai sus se adauga faptul ca imi plac irlandezii de mor, accentul ala al lor ma termina si ii apreciez din strafundul ficatului meu greu incercat ca pot sa bea o sticla de whiskey si sa nu aiba nimic. Si un bar in stil irlandez only gets me one step closer to them :P
De incheiere asa, recomand sa incercati doar. Maxim de 2 ori, in weekend si dupa 23 seara. Aveti toate sansele sa va dau un autograf pe acolo :)

Labels: fun_for_everyone, the_one_and_only