Erau stelute in genele ei...

Pe o nota mai optimista decat pana acum:
Se ia o tipa de 21 de ani, se promit cate-n luna si-n stele si se aseaza frumos la volan. La un volan for real, adica al unei masini, care surprinzator, asculta de tine la un moment dat. Evident, momentul trebuie "sa-l simti". Acum, pe mine nu m-a invatat nimeni la scoala cum se "simte" o masina (alte chestii poate, dar deja iar luam o nota prea personala), asa ca.. am reusit sa opresc motorul de 5 ori pana sa ma invat cu "punctul de maxim" (numai mie mi se pare ca e mai usor sa faci dragoste cu cineva si sa-i placa decat sa conduci o masina ?) pana la care merge ambreiaju`. Ma rog.
Problema e in felul urmator. Vine instructoru`, te ia, te astepti sa mergi pe un drum mai putin populat decat principala "artera de circulatie" (se vede ca am bagat la cap legislatia, este ?), si dupa 10 m opreste. "hai, aseaza scaunu, fa aia, bla bla". Si tu, ca femeie ce te afli - si deci isterica din nastere - te panichezi. "Hai, acum, condu". Thanks, as prefera sa ma tai, sa ma infigi intr-o sticla (oricat de aiurea suna, nu va ganditi la prostii) si sa ma bagi la cuptor. Si, cum e si normal, tu incerci, ca de aia esti intr-o masina cu dubla comanda, ca sa presteze ala cand tu te crizezi prea tare. Ghinion, ca n-ai semnalizat cand trebuie / n-ai tinut banda / n-ai schimbat cum trebuie / si ai blocat 5 taximetristi in spate, doua tute care se cred Catwoman pentru ca au Audi si inca unu` cu o Dacie din `90 care oricum n-are nici un stres ca nu-i porneste masina in cele 10 minute in care tu te reculegi. "Asta e, daca pana acum nu stii sa iei o curba cum trebuie, nu e vina mea." Oh great.. deci e vina mea cand vreau sa sa schimb vitezele (in ritmu` meu, e adevarat) si tu deja esti cu mana pe schimbator, sau cand eu accelerez si tu tii ambreiaju` apasat, de ma gandesc ca am omorat motoru` ala de tot. Si tot vina mea e, cand eu incerc sa fac ceva din proprie initiativa ca sa ma invat si tu dai in pedalele alea de le scoti prin faru` din dreapta, ca deh, tu esti sofer cu experienta si eu sunt newbie..
All right now.. sa ma si explic. Instructoru` meu e probabil unul din cei mai buni din Craiova. Experience, credentials, bla bla. Ca am eu anumite nelamuriri / frustrari pe care le vars aici, e alta treaba. Dar sunt convinsa ca nu o sa ma "slabeasca" pana cand nu am sa stiu sa conduc cum trebuie. De aia nici nu comentez cand urla la mine. Ya, mai am momente in care cedez emotional si (I act like a woman) incep sa dau apa la soareci, dar imi trece repede (si numai in intersectii neaglomerate :P). Una peste alta, zice-se ca nu ma descurc atat de rau pentru a doua saptamana de stapanit cei 35 CP - da, e putini, da bine ca e, cum ar zice romanu`- si s-a comentat ca pun niste frane "de vis". Chestie care habar n-am ce inseamna, eu stiu doar ca nu-mi place sa dau cu capu` in bord / tetiera cand se opreste masina. Deci se considera ca nu sunt o amenintare atat de mare pentru soselele patriei inca.
Ah, titlul entry-ului, you say ? E vorba de cele 3 (trei!) pedale ale masinii si despre marele meu regret ca n-am 3 picioare sa pot sa le controlez pe toate, in timp util. Dar si asta, ca si altele.. trece, ca e vremea rece.
Ca si concluzie (sau nu, ca n-am fost foarte coerenta azi), daca pot aia care merita masini de 100k E pe mana si tot le pocnesc (a se vedea succesiv bordura - stalp - casa, stiu eu ce vorbesc), eu de ce n-as putea ? Ambreiaj, a-ntaia, acceleratie si tot inainte, nu ? :)

Labels: discutand_discutii, the_one_and_only

So what.. ? Maybe it is. Si de aia a murit libelula. Continuand pe acelasi ton sarcastico-imatur, si daca fac nebunia asta, ce ? Stiu ca vine din senin, stiu ca poate confund eu lucrurile, ca poate am sa ma confrunt cu cea mai mare dezamagire din viata mea, si totusi.. Daca lui Columb i-ar fi fost frica, acum ramaneam fara Microsoft :P
Ma enerveaza oamenii care pleaca din start cu o idee fixa. "Daca s-a intamplat sa-l/o intalnesti acolo, atunci clar, nu e bine, nu poate sa-ti faca decat rau". Sau si mai rau, o dau pe reverse psychology: "A, pai eu zic sa faci asta, ca oricum, stii tu ce ti se poate intampla si *de fapt eu ma gandesc ca tu esti dusa rau de tot* am incredere in capacitatile tale mintale *read: de-aia nu mai pot eu, de ce faci tu pe unde faci*". That`s what bugs me the most. People, daca eu vin la voi cu o intrebare, inseamna ca am nevoie de un raspuns. Unul serios, la fel de serios ca si tonul pe care intreb eu, nu unul venit din prejudecati si probleme puse din punctul vostru de vedere. Nu de compasiune, nu de sfaturi din categoria "daca as fi muma-ta, te-as lega de picioru` patului" si alte de-astea. Just a freakin` simple advice. A devenit atat de greu sa fim sinceri unul cu celalalt in.. epoca "moderna" in care traim ? Daca eu ma duc la cineva pe care il consider prieten (bun) si arat in toate felurile posibile ca am nevoie de o parere (a cuiva care ma cunoaste cat de cat), trebuie neaparat sa dam ochii peste cap si sa facem misto, ca si cum ala care intreaba "has no brains" ?
Dintr-un punct de vedere strict personal, eu una oricum tot ca mine am sa fac. Ca e bine sau rau, asta n-am decat sa constat EU, dupa aia - aia meaning decizia, pe care eu si nimeni altcineva, o s-o ia. Dar asta nu inseamna ca nu ascult ce-mi spuneti voi, atata timp cat ne incadram in limita seriozitatii mai sus descrise. Doar ca am nevoie de ceva care sa aiba macar un pic legatura cu ce intreb eu, nu doar cu "let`s make fun, anyway she`s never serious", `cause maybe I am sometimes. Get it ?

*Disclaimer 1 (da, imi place cuvantu` asta, si ce ?): Asta a fost frustrarea serii asteia, dupa o lunga discutie care nu mi-a convenit de nici o culoare, desi stiu ca mi-a fost dorit numai binele. Asa sunt eu, nerecunoscatoare, atunci cand mi se face morala :P Don`t get upset, ca n-ai de ce. *
*Disclaimer 2: Stiu ca blogul ia o tenta foarte personala de la o vreme incoace, dar daca nu as avea locul asta unde sa-mi revars toate nemultumirile si sa am unde le citi dupa aia, as innebuni. Asa ca.. asta e, get used to it. Blah. *

Labels: discutand_discutii, the_one_and_only

Funny mood I`m going through these days. Se presupune ca ar trebui sa fiu in "recovery time". Si de fapt sunt, dar numai noaptea, when I`m all alone and I have time to think about myself, and it gets worse. In timpul zilei am atatea de facut si ma fortez sa nu-mi aduc aminte ultimul an jumate din viata mea si, surprinzator, imi iese destul de bine. Ma rog, concluzii inutile. Ideea e ca ultimele experiente m-au invatat o gramada de lucruri. Pe care trebuie sa le descarc undeva, altfel o sa fac implozie or something.
Nu-mi pare rau. De ce s-a intamplat, pana in ultimul moment. Imi pare rau ca (iar) m-am lasat condusa de niste sentimente care au aparut.. din senin. Si au disparut la fel de brusc. Imi mai pare rau ca am trait o mare, mare minciuna (sentimentally speaking), pentru ca uneori e mai bine sa inchizi ochii si sa te prefaci ca nu exista ceva, in loc sa suporti greutatea de a-l infrunta. Imi pare rau ca am dat (a cata oara ?) prea mult din mine, iar cand am vrut sa cer ceva inapoi era prea tarziu. Imi pare rau ca nu m-ai cunoscut niciodata asa cum sunt si ca intotdeauna ai preferat sa ii asculti pe altii sau sa te iei dupa aparente. Imi pare rau ca am facut o gramada de greseli si imi pare rau ca mi-a parut rau dupa aceea. Ca am incercat intotdeauna sa ma conving ca nu am nevoie de altceva. Ca am fost intotdeauna "best person in the world", iar atunci cand am facut o prostie, n-a mai contat asta, ci doar orgoliul tau. Imi pare rau ca acum eu sunt personajul negativ, dar nu-mi pare rau ca de acum inainte n-am sa mai am de-a face cu astfel de oameni care acum cred ca au dreptul sa ma judece. Imi pare rau ca am o multime de amintiri frumoase, la care acum nu mai pot sa ma gandesc pentru ca doare prea tare prezenta ta in ele.
Si, nu in ultimul rand, imi pare rau ca am atatea pareri de rau, care uneori ma impiedica sa-mi traiesc viata asa cum ar trebui.
But no more. Punct si de la capat (strange, asta nu mai pare atat de greu de facut cum credeam pana acum).

Labels: the_one_and_only

Ca de obicei, iar n-am somn.. Un obicei prost, recunosc, da` doua luni pe an am si eu vacanta, ce.. pana calului. Si cum stau eu si cuget.. da, asta e noua ocupatie, de cand nu fac nimic util societatii, (atunci cand nu ma joc joculete foarte not-mind-triggering pe yahoo) stau si cuuuuget adanc toata ziua. Uneori degeaba, alteori.. si mai degeaba.
Unde vreau sa ajung e ca de multe ori am o bere in fata. Din lipsa de alta ocupatie, lipsa de mancare comestibila prin casa, lipsa de bani de orice altceva etc etc etc. Pana la urma, o bere merge oricand / oricum / in orice pozitie. De multe ori e Golden sau Bergenbier sau, in cel mai rau caz (sau bun, depinde care jumatate a sticlei o vezi) bere la litru, nici eu nu mai stiu ce marca. In orice caz, bere produsa in Romania, vanduta ieftin ca nu e cine stie ce mare nume cu care sa se plimbe fitzosii prin discoteca si cu un gust exact la fel de fiecare data, indiferent de ce scrie pe eticheta aia prost facuta la vreo tipografie de cartier. Intamplator, acum beau Carlsberg (deh, pay-day has to come some time each month), dar pe cuvantul meu de bautor de bere constant si devotat ca are acelasi gust ca Skol-u de acu doua zile sau ca Tuborg-u de ieri. La cutie sau la sticla (intelegeti voi daca nu mai tin minte exact ambalaju` :P), gustul e exact acelasi. Poate modificat un pic de faptu ca sticlele sunt spalate cu un pic mai mult clor si nu reciclate. Nu stiu, poate nu stiu eu ce spun - desi prefer sa fiu sigura pe gusturile mele de vreo 3 ani incoace
- dar in "tara mea de jale", bla bla, berea se imparte in trei categorii : alea de la Brau Union, alea de la Tuborg si alea scumpe, de la mama lor (vezi Guinness, Corona, alea nemtesti nefiltrate carora nu le pot pronunta niciodata numele and so on). Dar sa nu ne oprim aici. Diferenta dintre un Carlsberg si un Skol (produse de aceeasi companie) intr-un bar e de vreo 3 lei. 3 lei = 3 paini pt necunoscatori. Pentru acelasi gust. Evident, o bere "jmechera"- 5 lei, impresia pe care i-o faci gagicii pe care ai pus ochii in seara respectiva - priceless.
Ce ma enerveaza pe mine (ca sa ajung la ideea.. intregului entry) e ca platesc doua beri pe una. Pana la urma, la atat se reduce. Ma seaca intreaga mentalitate a romanului de a lua mai multi bani pe acelasi produs numai pentru ca e facut "under the supervision of" cine stie ce marca de bere din cine stie ce tara, unde, no worry, si rebuturile lor ar fi mai bune decat ce filtram noi in fiecare seara. De unde si constatarea ca in tarile de mana a cincea (fie-mi iertata etichetarea, dar asta suntem) pietrele la rinichi sunt de 2 ori mai frecvente.
Si nu e vorba numai de bere (asta a fost doar punctul de plecare). Sunt atatea lucruri pentru care platim mai mult, desi sunt produse la noi in ograda, si acceptam asta pentru ca...deh, investitori europeni. Think of Dacia. Si Renault. Care au venit cu un design nou si cam atat. Masinile tot "pe romaneste" sunt construite, au aceleasi probleme, le cumpara exact aceeasi clasa sociala de oameni, doar ca pretul e cu vreo 3000 de euro mai mult. Pentru ca scrie pe contract Renault.
Si mai sunt o gramada de astfel de exemple. Nu sunt nationalista sau ceva, dar un pic de constiinta de sine ar trebui sa aiba fiecare. In sensul ca "de ce sa platesc mai mult pe ceva ce inainte era mult mai ieftin, in acelasi loc, construit / facut exact la fel". Pentru ca ne-a lovit peste fata valul capitalismului si ne lasam dusi de el, fara sa vedem unde mergem exact. Nu stiu economie, nu fac politica, nu imi impun parerea nimanui. Eu doar exprim ceea ce cred din ce vad.
Expecting your opinions...

Labels: discutand_discutii

Nu, n-am murit.. inca. Am hibernat doar, in asteptarea unor zile in care nu explodeaza termometrul. Sau am pierdut prea multe nopti (deh, vacanta) ca sa mai am ceva inspiratie in mine sa scriu 3 cuvinte aici. Dar, as you all know, evil never dies, asa ca inca mai ocup spatiu` pe serveru` nenilor astora si inca mai aberez pe aici.
Things that changed:
I`m older
** Si complet adulta ca sa pot sa beau in orice tara din lumea asta. Curios (sau nu) e ca odata cu urarile de "la multi ani" toata lumea s-a grabit sa-mi spuna asta...**
but no wiser. Inca mai fac aceleasi greseli, inca sunt adolescenta incurabila, inca mai cred intr-o gramada de chestii care n-au nici un viitor. But then again, asta e alta poveste, de care incerc sa ma detasez. So let`s move on.
Today`s topic: relationships. Nu "mommy, daddy, friends, I love you", stiti voi la ce ma refer. Relationships pe care (incerci sa) le construiesti cu cineva, dar de la un anumit punct nu mai merge. Pur si simplu, fara sa fie vina cuiva, ajungi la momentul in care s-a spus / facut tot ce era posibil. Adica la momentul in care iti dai seama, intr-un coltisor ascuns al tau, ca it`s time to move on. For the record, parerea mea e ca fiecare relatie pe care o ai te ajuta sa cresti, sa te maturizezi in feluri diferite, numai ca sa te pregateasca pentru.. the final level. Revenind.. cat de departe poti sa duci o astfel de relatie / prietenie in care stii ca ai mai mult de dat, dar nu poti ? Pana unde merge dragostea (presupunand ca odata a fost asa ceva) si unde apare obisnuinta si cat de puternic trebuie sa fii ca sa iti dai seama de limita (atat de fina) dintre ele si sa poti actiona in cel mai bun fel posibil pentru tine si pentru celalalt, pe care l-ai iubit, candva, sau inca il mai iubesti, dar nu.. cum ar trebui ? Si daca nu poti lua o hotarare care sa nu raneasca pe nimeni, atunci pe cine preferi sa sacrifici ? Cine e mai important ?
Sau, worst case scenario, atunci cand apare altcineva, mai si mai si mai decat... prezentul. Te lasi purtat de sentimente si traiesti ce ti-ai dorit intotdeauna sau te cenzurezi si.. astepti sa treaca ? Si daca trece si apoi apare din nou ? Cu frustrarea si regretele ce se intampla ? Le ingropi in tine, undeva, le acumulezi si cand te astepti mai putin, ies la suprafata intr-un fel pe care nu ti-l imaginai niciodata. Si rezolvi... nimic.
Evident, exista si alegerea cea mai usoara: live the double life. Just pretend (after all, even Santa is just pretending to be). Live your life as it was before, and once in a while, pretend you don`t have to care for anyone. Dar, pana la urma, pana unde poti sa duci minciuna asta si cata lume ar avea apoi de suferit pentru ca tu ai fost suficient de las sa iti ascunzi sentimentele (inclusiv tu) ?

Nu incercati sa cititi printre randuri, ma chinuie si pe mine cateva intrebari, asa, ca de vacanta si lipsa de ocupatie.

*Disclaimer 1: Nu, nu e vorba de mine / legat de mine / intamplari pe care le-am trait eu (recent). Probabil doar am vazut one too many romance / drama movies si mult prea mult "Sex and the city"*

*Disclaimer 2: All you smart pants out there - si aia cativa (cinci ?) care mai cititi chestia asta - don`t see the things as I write them. Try to see them in your own perspective. Think about (whom you think is) the love of your life, imagine yourself in this situation 5 years from now and post a comment. I could surely use some opinions on this.*

Labels: discutand_discutii, the_one_and_only